mercredi 27 novembre 2013

Ce nu te omoara te face femeie.

Am stat mult pe ganduri daca sa scriu urmatoarele randuri.De altfel, de cand a aparut piesa trupei Taxi, abia azi mi-am facut curaj sa urmaresc clipul. De ce? Pentru ca am trecut si eu printr-un asemenea episod, poate nu la fel de violent ca in clip, dar tot abuz se numeste, nu?

Marius- un nume mai mult decat banal, dar pe care il detest.Detest ce reprezinta, asa cum Cheloo zice de gay. Mai bine l-ar uri pe Marius, e mai de bun simt decat sa fie homofob.
Un inceput de relatie ca oricare altul la 20 si ceva de ani, cu noi sperante, cu fiori, cu ganduri de viitor mai mult sau mai putin apropiat. Pentru ca veneam dupa o relatie de lunga durata, dar precedata de o perioada de zbucium sexual, am simtit ca inca trebuie sa ii demonstrez ca pot fi stabila si iubitoare unidirectional.De altfel, imi repeta constant ca nu are incredere in mine, desi trecutul nu e decat un episod in viata unui om.Dar l-am inteles..femeia nu are aceleasi privilegii ca barbatul, desi are acelasi drept de vot.

Prima data s-a intamplat de la o cearta absolut stupida, in care eu ii ceream cheile de la masina MEA.Si pentru ca nu a vrut sa mi le dea, m-am ales cu o vanataie sub ochi. Noroc ca faceam taekwondo atunci, asa am mintit pe toata lumea cat a durat vanataia, asa am avut o scuza ca m-am lovit la antrenament.

A doua oara eram la ziua unui prieten de-ai lui si m-a acuzat ca dansasem prea apropiat de el, asta dupa ce el avusese ideea sa facem schimb de parteneri. Dupa ce mi-a dat cu capul in nas, in fata tuturor necunoscutilor de-acolo, imi spunea sa nu pun mana, ca si cum nu vazuse deja toata lumea ce facuse, ca si cum daca faceam asta eu l-as fi facut de ras.

A treia oara ne duceam la parintii mei. Dupa ce m-a sicanat tot drumul la volan, desi eram incepatoare, cu lacrimi in ochi am luat o curba cu o viteza mai mare decat si-ar fi dorit el.Am oprit masina si mi-a dat usor cu palma peste gura cat sa imi sparga buza pe interior.

M-am dus si am depus plangere la politie.Mi-am retras-o mai tarziu pentru ca ma temeam de el, pentru mine, pentru ai mei.

Acum nu mai judec nici o femeie care nu poate pleca de la primul semn de deviere comportamentala a partenerului.Nu mai gandesc " Vai, ce proasta e".Nu pot explica pentru mine de ce am ramas..stiu doar ca la fiecare lovitura am ramas fara demnitate, fara suflet, fara putere.

Nu ma consider o victima, am stiut in cele opt (8) luni cat aparea pe unde eram si plangea ca m-a pregatit pentru orice ar fi urmat.

1 commentaire:

  1. E inadmisibil orice gest de violenta. Nici bautura nu e o scuza, pentru a lovi o femeie. Am intalnit si violenta din partea femei catre barbat si chiar de pare hazlie ipostaza, tot inadmisibila e. Parerea mea e ca nu trebuie sa rabzi, nu trebuie sa-ti fie teama niciodata. Barbatii care lovesc femei, sunt lasi si nu au curajul sa faca mare lucru. Cand depui o plangere, mergi pana la capat. Barbatii care lovesc femei, in fata altor barbati sunt mielusei...

    RépondreSupprimer