Visul unei nopti de vara

Observ firisoare rosii de sange in toaleta.Inima si tamplele imi bubuie la unison.Citisem ca nu e bine, ca e semn de preeclampsie, adica nastere prematura.Ii ridic pe toti de la masa "Trebuie sa ajungem la spital" ,le spun cu un calm aparent.
Dormisem doar 3 ore in noaptea precedenta, mi-am condus sotul la aeroport, am plecat spre mare, m-am plimbat toata ziua..nici n-am observat ca ma durea mai tare spatele, iar contractiile devenisera dureroase, lucru inedit pentru mine.
Plecam la Mangalia.Acolo nu e doctor, in schimb doamna care era de garda ma consulta si spune sec "Da, a inceput nasterea". Ii spun ca eu nasc peste doua saptamani, ca atunci am programata cezariana, ca fatul e mare si eu prea mica.Nimic nu parea sa o convinga. A chemat ambulanta sa ma duca la Constanta.Alaturi de mine intra o alta doamna.O las sa se intinda pe pat.Ea se vaita, eu nu.Parca nici nu ma mai durea.Asistenta spune " Tu nu cred ca esti de nastere"." Nici eu nu cred, asa ar fi trebuit sa fac si eu", ii raspund. Ajungem. Sunt consultata si acolo, mi se spune ca am colul modificat, de aia si sangerez. Vor sa ma interneze, eu nu vreau. Ii intreb daca as avea timp sa ajung la Bucuresti.Nimeni nu stie raspunsul la intrebarea mea.E firesc sa fie asa, e stupida. Mi se dau niste pastile si mi se spune sa mai astept sa vedem daca apar alte modificari. Adorm pe scaune, sunt epuizata. Accept in cele din urma sa fiu internata, nu-mi doresc decat sa ma bag intr-un pat sa adorm.
Mi se pun niste greutati( asa le simteam) pe burta pentru monitorizarea batailor inimii celui mic.Ma intorc pe partea stanga sa incerc sa dorm ca acasa. Vine asistenta si imi atrage atentia ca am deranjat greutatile.Ii spun ca ma doare prea tare spatele sa pot sta culcata."Normal, fetito, o sa nasti in noaptea asta", imi spune. "Ba nu o sa nasc, eu am programata cezariana peste doua saptamani", as vrea sa ii spun, dar am dureri din ce in ce mai mari si sunt prea obosita pentru un dialog.
Nu stiu cand au trecut 2 ore.Vine un doctor.Aud ca sunt complet dilatata dupa ce ma urca iar pe o masa sa ma consulte. Mi se taie membranele caci nu mi se rupsese apa. Sunt dusa in alta sala, sala de nasteri, in realitate o camera cu un pat si o masa ginecologica.Mi se spune sa incep sa imping sa aduc copilul pe canalul care trebuie ( or fi mai multe?!). Dupa cateva sfortari incep sa ma gandesc daca mai am forta fizica necesara pentru a impinge.Nu e treaba usoara- durerea si impinsul, durerea si impinsul..si cum contractiile vin din minut in minut.. Sunt mutata pe masa ginecologica.Imping de 3 ori si iese capul..mai imping o data si iese restul, iar in mine ramane un gol, o eliberare la propriu de lichidele pe care le aud cazand pe jos sau intr-un vas. Ii aud plansul si stiu ca e bine.Ridic capul si il vad albicios, dar cu un cap pe care l-as fi recunoscut oricand, chiar si asa epuizata.Imi dau doua lacrimi de emotie, dar moasa nu ma lasa pentru ca incepe sa ma coasa.Si simt tot.E mai greu de suportat decat nasterea in sine."Lasati-ma sa dorm, nu vedeti cat de obosita sunt?" , imi vine sa le strig, in schimb incep sa ma vait.Moasa incearca sa ma aline. E amabila si blanda, se vede din felul in care imi vorbeste.
Suntem de doua saptamani in spital.Cel mic a stat in incubator, e si el un prematur, desi nu ca cei de 1600 gr ale caror mame stateau de 2 luni in spital si se bucurau sau se intristau de fiecare 20 de grame luate zilnic sau nu.Intre 36 saptamani si 37 conteaza fiecare zi.Creste in fiecare zi si l-am luat doar o data in brate si l-am alaptat. Insa astept, stiu ca el e cel mai important, nu durerea mea de mama.Durerea de mama e diferita fata de durerea de om; e chin de supraom. Tanjim amandoi, stiu din felul in care se alinta cand ii vorbesc.Si stiu ca ma aude din felul in care isi muta privirea asupra mea. Iar eu ma uit la fiecare cuta de piele, la fiecare expresie si le inregistrez pe toate, le cuprind pentru totdeauna.Sunt indragostita de puiul asta de om, imi dau lacrimile de fericire ca-l am.
De la fereastra salonului de spital se vede marea.Ii zambesc si ea imi zambeste cu apele-i lucind nesfarsita in bataia soarelui.Ne asemanam, purtam aceeasi dragoste infinita.