Ma emotionez pana la lacrimi de share-urile clipurilor virale.Acum e momentul celui cu copilul care isi insoteste emotional mama in periplul vocal si a celui cu japonezul care ii da de mancare unui copil obligat sa fure pentru ca era,cu siguranta,produsul unei familii mult prea sarace sa-si permita o supa.
N-am inteles niciodata de ce oamenii au nevoie de share-uri pentru a-si aminti ca fondul lor e bun,ca sunt milosi,ca empatizeaza cu durerea sau bucuria semenilor.Si cel mai trist mi se pare faptul ca-si amintesc de aceste lucruri doar cateva zeci de secunde,atat cat dureaza clipul respectiv.
Asociez share-ul cu o radiografie.Asa cum avem nevoie de raze X pentru a revela probleme trupesti,asa avem nevoie de clipuri lacrimogene pentru a ne reaminti ca cea mai mare calitate a unei fiinte umane e...umanitatea.Pacat ca dispare cu fiecare urma de rasism,invidie,rautate.
Oare ce s-ar face unii fara clipuri si share-uri,s-ar opri din evolutie spre ghinionul propriului eu?
jeudi 31 octobre 2013
Individualitatea umanitatii
Inscription à :
Publier les commentaires (Atom)
Of.. e atât de bine punctat ceea ce ai spus. Foarte trist și pe cât de trist, pe atât de adevărat.
RépondreSupprimerP.S. Filmulețul cu bebelușul înlăcrimat deja îmi provoacă greață. Poate am eu o problemă..